Mamifer
| Mamifer | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 | |||||||||
| Clasificare ştiinţifică | |||||||||
| |||||||||
Corpul lor este acoperit cu păr, blană, ţepi sau plăci, dau naşterelaptele produs de mamele, sunt animale homeoterme, avânt o temperatură medie a corpului de 36-38 de grade Celsius, au glande mamare sub piele, inima este cvadricamerală, cu două atrii şi două ventricule, dentiţia este alcătuită din dinţi specializaţi (canini, molari, ş. a.) şi prezintă 3 osişoare ale urechii medii: ciocănaş, nicovală şi scăriţă. la pui vii şi îi hrănesc cu
Cuprins[ascunde] |
[modificare] Morfologie externă
Marea majoritate a mamiferelor au corpul acoperit de păr/blană, (în afară de cetacee, care însă pot avea urme de pilozitate).Blana mamiferelor are mai multe funcţii vitale. Împiedică răspândirea căldurii corpului în mediul înconjurător. Mamiferele, având o temperatură internă de 36 - 39° Celsius, adică o temperatură mai mare decât cea a mediului extern, cedează căldură, în special în sezonul rece, când temperatura mediului extern devine mult mai mică decât cea a corpului. Când însă în mediul exterior temperatura devine aproape la fel de mare ca cea a corpului, la unele mamifere se manifestă fenomenul invers, de năpârlire, atunci când cade părul, ca cedarea temperaturii să se accelereze; oferă protecţie mamiferului contra unor factori externi, precum radiaţiile solare, suprafeţe dure, plante sau animale ce pot afecta tegumentul mamiferului; părul/blana poate asigura o adaptare mai bună a mamiferului la condiţiile externe.
[modificare] Morfologie internă
Structura internă la toate mamiferele este cam aceeaşi. Cavitatea toracică este la fel, conţinând inima şi plămânii, iar cea abdominală conţine stomacul, intestinele, ficatul, rinichii, etc.[modificare] Tegumentul
Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care este de cele mai multe ori acoperit de pilozitate, (cazuri excepţionale sunt cetaceele, care din cauza mediului marin şi-au pierdut pilozitatea). Are o structură complexă, constituită din epidermă, dermă şi ţesutul subcutanat (hipoderma). Pielea mamiferelor cuprinde multe glande sudoripare şi mai cuprinde glandele mamare, precum şi vase de sânge.[modificare] Scheletul
Toate mamiferele au un endoschelet dur. Au o cutie craniană dezvoltată. Dantura este mai puternică şi dinţii sunt diferenţiaţi în canini, molari şi incisivi.Regiunea cervicală a coloanei vertebrale este la toate mamiferele alcătuită din 7 vertebre. Coloana vertebrală este mai mobilă decât la celelalte vieţuitoare. Cu regiunea toracală a coloanei vertebrale (12-15 vertebre) sunt unite coastele, alcătuind împreună cutia toracică.
Fiind animale terestre, mamiferele dispun de patru membre bine dezvoltate, având fiecare câte cinci degete. La unele specii membrele au suferit pe parcursul evoluţiei un şir de modificări esenţiale care le-au permis să se deplaseze cu uşurinţă în cele mai diverse medii de viaţă-subteran, terestru, aerian şi acvatic.
[modificare] Musculatura
Mamiferele au o musculatură bine dezvoltată. Muşchii sunt foarte dezvoltaţi, în special muşchii membrelor fiind dezvoltaţi. Muşchii scheletici ai vertebratelor participă la termoreglare, la comunicare şi la locomoţie. Ei se leagă de oase prin tendoane şi sunt acţionaţi voluntar de către creier.[modificare] Sistemul nervos
Sistemul nervos îndeplineşte mai multe funcţii şi anume: asigură integrarea sistemelor de organe în cadrul organismului, asigură integrarea organismului în mediu. Aceste funcţii se realizează prin primirea, prelucrarea, elaborarea şi transmiterea de mesaje, mesaje care au ca scop păstrarea integrităţii organismului şi integrarea sa în mediu său de viaţă.Sistemul nervos al organismelor ce se încadreză în încrengătura Mammalia (mamifere) are acelaşi plan de organizare cu al organismelor încadrate în încrengăturile: Cyclostomata (ciclostomi), Pisces (peşti), AmphibiaReptilia (reptile), Aves (păsări) şi poate fi reprezentat schematic ca în tabelul de mai jos. (amfibieni),
La majoritatea speciilor, creierul are multe circumvoluţii cerebrale. Cu cât mai multe circumvoluţii, cu atât este mai complex comportamentul. Astfel, iepurele are o suprafaţă aproape netedă, fără prea multe circumvoluţii, iar pisica, câinele şi maimuţa, fiind mai dezvoltate, au creierul "brăzdat" de cute.
[modificare] Organele de simţ
Organele de simţ ale mamaiferelor sunt:- ochii, pentru vederea şi localizarea spaţială
- urechile, pentru receptarea semnalelor sonore
- nasul, pentru perceperea diferitelor mirosuri
- limba, pentru perceperea gusturilor
- pielea, pentru pipăit
[modificare] Aparatul digestiv
Aparatul digestiv, la mamifere, este adesea specializat pe tipul de hrană consumat de animal (vegetal sau animal) şi procesează treptat mâncarea în următorii paşi:În gură, hrana este mestecată de dinţi, umezită şi amestecată, până când ajunge destul de omogenă pentru a putea fi înghiţită şi a ajunge în stomac după ce parcurge esofagul. În stomac, mâncarea este dizolvată până la cele mai simple substanţe, prin intermediul acidului gastric. Din stomac, mâncarea trece în intestinul subţire, unde sunt amestecate cu lichidul biliar şi unde sunt extrase substanţele nutritive şi transferate în sânge. Resturile nedigerate, împreună cu celule moarte şi ajung în intestinul gros, înainte de a fi eliminate prin anus.
Unele mamifere erbivore, ca iepurele, alimentele trec şi prin cecum, unde vegetalele sunt digerate de către nişte bacterii, înainte de a ajunge în colon.
[modificare] Aparatul respirator
Este format din căi respiratorii şi plămâni. Aerul pătrunde prin cele 2 nări ale nasului, apoi trece prin faringe, laringe, trahee, bronhii şi ajunge în plămâni, unde se efectuează schimbul de gaze la nivelul vaselor de sânge.[modificare] Aparatul circulator
Sistemul circulator este diferit de cel al păsărilor. Acesta constă dintr-un miocard şi o reţea densă de vase sanguine, care transportă sângele. Inima are 4 camere, cei 2 atrii, cel drept care primeşte sângele deoxigenat de la vena cava, şi cel stâng care primeşte sângele oxigenat de la plămâni prin vena pulmonară, şi cei 2 ventriculi, cel drept pompează sângele deoxigenat spre plămâni, şi cel stâng pompează sângele oxigenat spre artere. Pereţii groşi ai miocardului asigură circulaţia rapidă a sângelui, care duce mai repede oxigenul către ţesuturi.[modificare] Aparatul excretor
Aparatul excretor la mamifere se ocupă cu filtrarea şi eliminarea tuturor deşeurilor metabolice, apărute în corpul mamiferelor în urma proceselor metabolice. De asemenea, acesta controlează nivelul de lichide prezent în corp. Cel mai des întâlnit deşeu este acidul uric, sau ureea, care sunt eliminate din corp prin intermediul urinei, prin vezica urinară.[modificare] Aparatul reproducător
Masculii au o pereche de testicule care produc spermatozoizi iar femelele au două ovare, care produc ovule. În timpul contactului sexual, un spermatozoid pătrunde într-un ovul, astfel realizându-se fecundaţia. Ovulul se divide în repetate rânduri, devine un zigot, apoi un embrion, apoi un fetus. Durata de gestaţie diferă de la specie la specie. Spre exemplu, rozătoarele au durata de gestaţie de 2-3 săptămâni, pe când la elefanţi puiul stă în pântecul mamei circa 24 de luni înainte de a se naşte.[modificare] Metabolism şi termoreglare
Având sistemele de organe mai dezvoltate ca la alte organisme, mamiferele au un metabolism mai ridicat. Datorită acestuia, cât şi blănii, ele au tot timpul o temperatură internă ridicată, iar datorită termoregulării (dilatarea sau comprimarea capilarelor, transpiraţia) temperatura este constantă.Multe mamifere s-au adaptat la mediile lor de viaţă, creându-şi metode mai uşoare de termoreglare. Iepurele de deşert îşi foloseşte urechile pentru a răci sângele, elefanţii îşi fac vânt cu ajutorul urechilor pe când animalele care trăiesc la Poli înmagazinează grăsimea, au extremităţile mai mici şi blana mai deasă.
[modificare] Reproducerea
Majoritatea mamiferelor nasc pui vii, complet dezvoltaţi. Există însă şi excepţii, precum ornitorincul şi echidnamarsupialele (care nasc pui vii, dar slab dezvoltaţi). (care se reproduc prin ouă) sauPentru că mamiferele nu se pot înmulţi decât pe cale sexuată, competiţia este feroce. [1] Multe mamifere recurg la peţirea partenerului, înainte de împerechere. Această „peţire” poate include lupte între masculi, ritualuri de împerechere (mai mult sau mai puţin violente), demonstraţii de forţă. [1]
După ce sunt născuţi, puii, neajutoraţi la început, învaţă tehnicile de hrănire, apărare, vânare de la părinţii lor, iar când puii sunt destul de mari pentru a se descurca singuri, ei sunt înţărcaţi de către părinţii lor, adică sunt alungaţi de la căminul lor şi obligaţi să se descurce singuri.
[modificare] Comportament
Comportamentul mamiferelor este foarte variat. El poate fi social sau singuratic, activ sau pasiv, blând sau violent, după specie.Majoritatea speciilor prezintă comportamentul de hrănire încă de la naştere, de altfel primul care apare la puii nou-născuţi; printre primele lucruri pe care le fac ei este să caute glandele mamare şi să sugă laptele matern, care le va fi o vreme hrana de bază.
Comportamentul de apărare se învaţă exclusiv de la părinţi; puii mamiferelor nu se nasc cu instinctele deja formate, ca peştii, păsările sau ca insectele şi au nevoie de ajutorul părinţilor pentru a-l dobândi. Adesea puii se implică în jocuri inocente dar care le formează instinctele şi comportamentul de apărare de care vor avea nevoie mai târziu.
Comportamentul sexual este de cele mai multe ori instinctiv, el declanşându-se de obicei după ce puii sunt înţărcaţi, la atingerea maturităţii sexuale. El include peţiri, lupte, alergături, demonstraţii de forţă, de culoare, pentru a impresiona perechea.
Bioritmurile circadiene ale mamiferelor sunt de obicei diurne, excepţie făcând liliecii, care sunt exclusiv nocturni.
[modificare] Locomoţie
Întrucât sunt animale active, locomoţia este un proces esenţial în viaţa mamiferelor. Ele s-au adaptat pentru un anumit tip de locomoţie.[modificare] Pe uscat
Cele mai multe mamifere sunt terestre şi se deplasează pe uscat. Toate aceste mamifere se deplasează cu ajutorul picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte decât cele posterioare la cele care se deplasează prin salturi.Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-şi coada grea ca o contragreutate. [2]mers plantigrad (exp. cârtiţa) sau mers digitigrad (exp. vaca). Felineletigrul, leul, ghepardul, cita, etc, au corpul uşor şi fără surplusuri de grăsime, atingând rapid viteze de până la 70 km/h atunci când îşi aleargă prada. [3] Alte animale se deplasează prin africane,
[modificare] În apă
Există şi mamifere terestre care pot înota, ca de exemplu ursul polar. Ursul polar are nevoie de această îndeletnicire mai ales pentru a se hrăni, hrana lui de bază fiind peştele, dar şi pentru a se deplasa între banchizele de gheaţă. Ursul polar poate înota pe o distanţă de aproape 100 km fără să se odihnească, se scufundă până la 4,5 metri şi poate rezista sub apă până la două minute. [4] Straturile groase de blană şi grăsime asigură flotabilitatea.[4] Hipopotamul, deşi este un mamifer terestru, este bine adaptat vieţii acvatice. Urechile, ochii şi nările sunt poziţionate pe vârful capului, astfel încât poate vedea, respira şi mirosi în timp ce se află în apă. [4]
[modificare] În aer
[modificare] Comunicarea
După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica, cele mai complexe fiind vocalizărileprimatelor. Alte metode de comunicare includ undele sonore pe frecvenţă înaltă, diferite mirosuri corporale, mârâituri şi chiţăituri sau chiar lovituri sau împunsături. [5] articulate ale
Mamiferele comunică cel mai frecvent prin sunete. Balenele emit un fluierat deosebit de sonor, care poate străbate întreg Oceanul Pacific. [5] Suricatele folosesc o largă gamă de sunete pentru a comunica între ele, fiecare sunet având un anumit înţeles. [5] Primatele îşi folosesc inteligenţa pentru a comunica folosind sunete articulate, chiar dacă pot comunica şi prin diferite gesticulări şi semne simple. [5]
[modificare] Habitat şi răspândirea biogeografică
Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafaţa Pământului, de la Polul Nord la Ecuator şi până la Polul Sud şi s-au adaptat atât la viaţa terestră cât şi la viaţa marină sau chiar subterană. [6] O primă explicaţie pentru această imensă adaptabilitate a mamiferelor este faptul că au sânge cald şi îşi păstrează temperatura corporală constantă indiferent de vreme. [7] Mamiferele s-au adaptat în foarte multe habitate şi ecosisteme, incluzând cel de baltă, cel de mlaştină, cel de pădure şi chiar oceanul, în cazul delfinului şi al balenei.De departe, concentraţia cea mai mare de mamifere este în zona tropicală şi subtropicală, pe când cea mai mică este la Poli. [6]
Iată mai jos exemplare din aceeaşi familie (Ursidae), împreună cu răspândirea lor geografică. Observaţi adaptările fiziologice ale urşilor şi habitatul lor.
 |  |
| adaptare în condiţii extreme | |
 |  |
| | |
 |  |
| | |
[modificare] Importanţa pentru oameni
Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind printre cel mai uşor de domesticat specii. Omul consumă de la ele carne, lapte, foloseşte blana, părul pentru materialele textile, le foloseşte în viaţa de zi cu zi pentru diverse activiăţi.Câinele, „cel mai bun prieten al omului”, pe lângă faptul că este afectuos, îşi protejează stăpânul şi îl ajută în diversele activităţi cotidiene. Este folosit de poliţie, de jandarmerie la căutarea persoanelor dispărute dar şi a drogurilor, având un miros foarte rafinat. Câinii sunt folosiţi de persoanele cu deficienţe de vedere pentru apărare şi pentru orientarea în spaţiu.
Pisica se ataşează de stăpân şi este foarte afectuoasă. Calul a fost (şi încă este) folosit la activităţile agricole şi la tractarea vehiculelor.
[modificare] Evoluţia
| Note şi referinţe: |
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu