Bufnita

Bufniţă

Salt la: Navigare, căutare

Bufniţă
Strix occidentalis caurina
Clasificare ştiinţifică
Regn: Animalia Încrengătură: Chordata Clasă: Aves Ordin: Strigiformes Wagler, 1830
Familii
Strigidae Tytonidae Ogygoptyngidae (fosilă) Palaeoglaucidae (fosilă) Protostrigidae (fosilă) Sophiornithidae (fosilă)
v • d • m

Bufniţă sau buhă este un nume dat mai multor specii de păsări din Familia Strigidae (Strigide), Ordinul Strigiformes.
Cea mai cunoscută în România este Bufniţa, Bufniţa mare sau Buha, numită ştiinţific Bubo bubo.
Bufniţa are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Este o pasăre impresionantă, care a dat naştere la numeroase povestiri şi legende. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanţe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătraţi. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca şi populaţiile de vulpi şi pisici sălbatice şi populaţia de bufniţe depinde direct de populaţiile de rozătoare (şoareci, şobolani, iepuri, bizami etc). La nevoie se hrăneşte şi cu insecte. Răspândită în Eurasia şi nordul Africii, buha se găseşte la noi mai ales în Lunca Dunării şi zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare.
Superstiţiile occidentale au atribuit bufniţei şi celorlalţi reprezentanţi ai ordinului Strigifomes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populaţiile de colonişti apuseni şi la români, unele din aceste superstiţii au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniţei rolul de mesager sau vestitor al pădurii. Deşi culorile variază în funcţie de specie, culoarea cea mai des întâlnită este maro închis şi deschis, în partea anterioară fiind vizibile dungi în nuanţe de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada şi picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăţa bine pe crengile copacilor şi pentru a vâna.
Se hrăneşte cu şoareci, crabi, broaşte, lilieci mici, insecte sau chiar iepuri. Deşi această pasăre şi-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vânând într-un an aproximativ 10 000 de şoareci care, înmulţindu-se, ar consuma cantităţi uriaşe de hrană şi ar duce la răspândirea multor boli.

Imaginea unei bufniţe din Alaska, aşa numita în engleză Horned Owl. Fotografia aparţine lui Pieter van der Meulen şi poate fi publicată datorită generozităţii lui referitoare la drepturile sale de autor.

Nu are mulţi duşmani, pentru că iese noaptea şi este bine camuflată de culorile penelor. Având vederea foarte slabă (bufniţa vede aproape numai în alb şi negru), în timpul vânatului se bazează mult pe auzul foarte fin şi pe capacitatea de a zbura fără prea mult zgomot (este ajutată de penele lungi şi umflate, printre care pătrunde mult aer), astfel încât victimele sunt luate prin surprindere de multe ori.
Bufniţa este cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, ajungând la înălţimea cuprinsă între 15 şi 61 cm. Trăieşte singură în cuiburi construite în crengile sau scorburile copacilor şi pe pământ, în regiuni stâncoase. Datorită capacităţii de adaptare atât la clima caldă cât şi la cea rece, bufniţa poate fi întâlnită pe întreg globul pământesc, excepţie făcând Antarctica.
Corpul bufniţei este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarcă 2 ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupă jumătate din mărimea capului.