Al doilea razboi Punic

Al Doilea Război Punic

Al doilea război punic denumit de către romani şi ca „Războiul contra lui Hannibal” a avut loc între 218 î.Hr. şi 201 î.Hr. şi a implicat combatanţi, atât din vestul cât şi din estul Mării Mediterane. Acesta a fost al doilea mare război dintre Roma şi Cartagina, la acesta participând de partea Cartaginei şi berberii din Nordul Africii. Cele două state au avut trei războaie una contra celeilalte, războaie care le-a marcat existenţa. Aceste războaie au fost numite Războaiele punice, după numele de „puni” pe care romanii îl dădeau cartaginezilor.
Acest război a fost marcată de expediţia surprinzătoare a lui Hannibal, expediţie în care a trecut Alpii, reuşind de asemenea să îşi întărească armata cu aliaţi din rândul galilor. De asemenea o importanţă deosebită au avut-o victoriile obţinute în Bătălia de la Trebia şi marea ambuscadă de la Lacul Trasimene. Stilului său de luptă i se va opune tactica impusă de Fabius. Cu toate acestea datorită creşterii ostilităţii faţă de această strategie romanii au hotărât să rezolve războiul printr-o bătălie majoră. Rezultatul a fost o grea înfrângere romană în Bătălia de la Cannae. În consecinţă mulţi aliaţi romani au trecut de partea Cartaginei dând naştere unui război în Italia de peste 10 ani, război în care multe armate romane au fost distruse pe câmpul de luptă. În ciuda acestor probleme, armata romană era mult mai bine pregătită pentru asedii decât cea cartagineză, reuşind să recaptureze cele mai multe din marile oraşe pierdute. De asemenea romanii au reuşit să blocheze trimiterea de întăriri pentru Hannibal în bătălii cum ar fi Bătălia de la Metaurus. În acelaşi timp în Peninsula Iberică, care servea ca bază pentru puterea militară a punilor, a fost trimisă o forţă expediţionară condusă de Publius Cornelius Scipio Africanus. Acesta a cucerit Noua Cartagină şi în urma Bătăliei de la Ilipa a pus capăt dominaţiei Cartaginei în această zonă. Conflictul s-a încheiat în Africa prin Bătălia de la Zama, din 202 î. Hr. între Scipio Africanul şi Hannibal. Rezultatul a fost o înfrângere zdrobitoare pentru Cartagina, urmată de o pace încheiată în condiţii foarte grele, prin care punii pierdeau cea mai mare parte din puterea deţinută anterior şi deveneau stat clientelar al Romei.
În acelaşi timp cu acest război, romanii au mai purtat şi Primul Război Macedonean, în Marea Mediterană şi Marea Ionică, război încheiat nedecis.
Toate luptele menţionate în introducere sunt renumite ca fiind printre cele mai sângeroase bătălii tradiţionale ale istoriei umane; pe de altă parte, unele din aceste bătălii sunt menţionate printre cele mai de succes ambuscade încheiate cu anhilarea totală a adversarului.

Cuprins [ascunde] 1 Începuturile 2 Hannibal preia iniţiativa(218-213 î.Hr.) 2.1 Vestul Mediteranei(218-213 î.Hr.) 2.1.1 Expediţia lui Hannibal 2.1.2 Prima expediţie romană în Peninsula Iberică

[modificare] Începuturile

Al doilea război punic dintre Roma şi Cartagina a fost provocat de disputa pentru hegemonie asupra oraşului Saguntum, un oraş grecesc de pe coasta răsăriteană a Peninsulei Iberice, care avea contacte dipomatice cu Roma. După mai multe tensiuni izbucnite în cadrul conducerii oraşului Saguntum, care au culminat cu uciderea suporterilor Cartaginei, Hannibal a asediat oraşul în 219 î. Hr.. Oraşul i-a chemat pe romani în ajutor, dar aceştia nu au răspuns apelului. În urma unui asediu prelungit şi a unei lupte sângeroase, în care Hannibal însuşi a fost rănit şi armata aproape distrusă, cartaginezii au preluat în cele din urmă controlul asupra oraşului. Mulţi dintre locuitori au ales să se sinucidă, mai degrabă decât să fie cuceriţi de către cartaginezi.

[modificare] Hannibal preia iniţiativa(218-213 î.Hr.)

[modificare] Vestul Mediteranei(218-213 î.Hr.)

[modificare] Expediţia lui Hannibal

Drumul lui Hannibal în invazia Italiei

Armata cartagineză din Peninsula Iberică, fără forţele din Africa, totalizau conform istoricului Polybius, 90 000 de pedestraşi, 1200 călăreţi şi un număr neprecizat de elefanţi de luptă, aceasta fiind una din cele mai mari armate din lumea elenistică şi comparabilă ca număr cu armatele romane desfăşurate pe câmpul de luptă. Hannibal a plecat cu această armată de la Noua Cartagină spre nord de-a lungul coastei pe la sfârşitul primăverii anului 218 î.Hr. După ce a ajuns la râul Ebro el a împărţit armata în trei coloane şi a învins triburile aflate în apropiere de Munţii Pirinei, în câteva săptămîni, dar cu pierderi grele. În Pirinei a rămas fără 11 000 de soldaţi iberici, care nu doreau să îşi părăsească casele şi care au rămas ca garnizoană în teritoriile nou cucerite. Conform izvoarelor Hannibal a intrat în Gallia cu 50 000 de pedestraşi şi 9 000 de călăreţi. El şi-a condus armata de-a lungul coastei, evitând aliaţii romanilor. În urma negocierilor a reuşit să traverseze Gallia fără incidente, cu excepţia Bătăliei de pe râul Rhone în care triburile Allobrogesilor au opus rezistenţă, dar nu au reuşit să se opună celor 38 000 de pedestraşi, 8 000 de călăreţi şi celor 37 de elefanţi de luptă.
În acelaşi timp o flotă romană cu o armată de invazie era în curs de debarcare în Nordul Peninsulei Iberice. Comandanţii romani, fraţii Gnaeus Cornelius Scipio Calvus şi Publius Cornelius Scipio ştiau că Hannibal a trecut râul Ebro, dar au fost surprinşi de faptul că acesta ajunsese deja la râul Rhone şi se afla în apropierea aliatului lor Massilia. În aceste condiţii un grup mic, format din 300 de călăreţi au fost trimişi pentru a descoperi locul unde se află inamicul. Aceştia au reuşit să învingă o trupă de cercetaşi cartaginezi, formată din 500 de numidieni şi i-au urmărit până la tabăra principală. Astfel, cunoscând unde se află inamicul, romanii au pornit în marş, fiind pregătiţi de bătălie. Hannibal a reuşit să scape şi pe o rută necunoscută (pe la Isere sau Durance) a ajuns în toamnă la poalele Alpilor. De asemenea a trimis un mesaj la aliaţii gali din Italia să îi vina în ajutor şi să îi trimită ghizi pentru traversarea munţilor. Înainte de a trece Munţii Alpi armata a fost aprovizionată de către un trib local, pe care Hannibal îl ajuta-se să rezolve nişte dispute.

[modificare] Prima expediţie romană în Peninsula Iberică

Basorelief cu luptător iberic, cca. 200 î.Hr.. Luptătorul este înarmat cu o falcata şi cu un scut oval. Triburile iberice au luptat de ambele părţi în al doilea război punic, dar de fapt au dorit să scape de dominaţia străină. National Archaeological Museum of Spain, Madrid